Universitatea Sapientia – Facultatea de Științe și Arte, Cluj-Napoca – kv.sapientia.ro

sapientia.ro

Pagina principală / Ştiri /

100 de filme proiectate în weekend

Pe parcursul a 4 zile, mai mult de 100 de filme (sosite din România, Slovacia, Polonia, Cehia şi Ungaria) înscrise în competiţie vor fi prezentate în cele 5 categorii de concurs, cunoscute deja publicului (animaţie, scurtmetraje, ficţiune, documentare şi experimentale).

Singura condiţie de înscriere în concurs a fost ca filmele să fie regizate de studenţi (la zi sau la masterat) şi să nu fie mai vechi de 3 ani. Filmele din concurs au fost preselectate şi trimise de către universităţile participante, dar au sosit şi nominalizări independente.

În cadrul festivalului, joi de la ora 19 va avea loc şi proiecţia unui lungmetraj (Marfa și banii) şi a unui scurt-metraj (Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea), ambele regizate de invitatul special al acestei ediţii, regizorul de film Cristi Puiu. Regizorul, pe lângă statutul de Preşedinte al Juriului, va susţine şi un masterclass la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai în data de 22 noiembrie. Pe lângă masterclass-ul îndrumat de regizor, se va organiza şi un workshop de fotografie, în parteneriat cu Studio Ciorchin, sub conducerea domnului dr. Dorel Găină (cadru didactic la Universitatea de Artă şi Design), de Mira Marincaş (cadru didactic la Universitatea Sapientia), respectiv de dr. István Feleki (cadru didactic la Universitatea Babeş-Bolyai). La ambele workshop-uri, grupurile de 5-10 studenţi vor lucra pe 3 teme centrale, iar lucrările lor vor fi premiate la gala festivă de închidere a festivalului.

Premiile din acest an constau din marele premiu, câte-un premiu pentru fiecare categorie de concurs, respectiv pentru cele mai bune lucrări realizate în cadrul workshop-urilor. Anul acesta este o noutate că Asociaţia Cineaştilor Maghiari din Transilvania vor acorda un premiu special, constând în dreptul de a folosi echipamentul de filmare al asociaţiei în realizarea unui viitor film.

„Dorim să fim un mic TIFF al cineaştilor la început de carieră, avem posibilitatea de a susţine arta cinematografică şi putem adăuga ceva, ca Clujul să devină ce a fost acum 100 de ani”.a spus Dezső Szenkovics, directorul festivalului. „Pentru a atinge acest scop, Ffest a decis ca de la această ediţie, să susţină şi proiectul Cluj-Napoca 2012 – Capitală Culturală Europeană.”

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la prima producţie cinematografică din Cluj (Sárga Csikó/Son of the Pusta, regizor Félix Vanyl), şi dat fiind faptul că momentan se lucrează pe strategia culturală 2014-2020, organizatorii plănuiesc miercuri, 20 noiembrie de la ora 15 o dezbatere-masă rotundă, pe tema „Cluj, 100 ani de producţie cinematografică. Există viitor în Cluj pentru industria cinematografică?”, cu participarea reprezentanţilor Consiliului Local, al şcolilor de film din Cluj, al Festivalului TIFF, al proiectului Cluj-Napoca 2021 Capitală Culturală Europeană şi al ONG-urilor care au ca domeniu de activitate arta cinematografică. La întrebarea dacă directorul festivalului consideră că industria cinematografică din Cluj are viitor sau nu, a răspuns: „Avem trei şcoli de film în acelaşi oraş, avem două teatre, ONG-uri pe aria cinematografică şi toate necesităţile de care ar avea nevoie un centru de cinematografie. Dar nu prea există posibilităţi infrastructurale. Dacă Clujul ar putea oferi un parteneriat, o şansă acestor instituţii de a se grupa, am putea vorbi cu siguranţă de un rezultat pozitiv. Clujul poate deveni un punct în coproducţiile internaţionale, dat fiind poziţia geografică a oraşului.”

Realizarea festivalului a fost posibil cu ajutorul de 50 000 lei din partea Centrului Naţional al Cinematografiei. Consiliului Municipiului Cluj-Napoca anul acesta a sprijinit evenimentul cu 30 000 lei, iar Uniunea Cineaştilor din România, ca şi recunoaştere a muncii organizatorice, a finanţat Ffest cu 25 000 lei.

Festivalul este organizat de Universitatea Sapientia, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea de Artă şi Design, în parteneriat cu Asociaţia TransFilmArt. Proiecţiile gratuite, Gala de deschidere şi de premiere, respectiv masa rotundă vor fi organizate la sediul Universităţii Sapientia (C. Turzii nr. 4).

Detalii legate de festival se pot găsi pe site-ul www.ffest.ro

Calendar de evenimente

august 2020

LuMaMiJoViDu
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31